De unde stim ca Dumnezeu nu e femeie?

Odata mi s-a adresat aceasta intrebare intr-un grup de oameni. Luata prin surprindere, singurele mele argumente au fost ca in Biblie se vorbeste ca fiind un “El”, iar Iisus il numeste “Tata”.

Dupa parerea mea umila, logic ar fi ca Dumnezeu sa nu aiba un sex anume (eventual neutru), el constituind un intreg. Plus ca nu ne putem referi ca la un om,  fiind un spirit (o energie)…dar totusi de ce in rugaciunile noastre ne gandim la un barbat? Pe pamant a fost trimis tot un fiu, iar cei 12 apostoli au fost tot barbati. (la treaba cu apostolii, hai ca ar fi motivatia ca femeile atunci erau menite sa aiba grija de casa, copii, nu puteau umbla prin lume pentru propavaduire, dar ma gandesc ca mai erau si femei dedicate credintei lor, care nu vroiau casatorie, care si-ar fi dedicat viata unei astfel de misiuni cu toata silinta din lume, cum ar fi calugaritele).

Stiu ca sunt subiecte care nu pot avea un raspuns concret, din aceste intrebari se vor naste alte intrebari si tot asa. Dar in loc sa caut pe Google, presupun ca sunt si aici oameni mult mai bine pregatiti si mai cititi decat mine si as vrea sa stiu niste pareri.

M-am pus sa traduc cu google Dumnezeu in mai multe limbi…si ia uitati cum suna:

Dieu (franceza),  Duw (galeza), Deus (galiciana), Gott (germana), Allah (indoneziana), Guo (islandeza), Dio (italiana), Dievs (letona), Dievas (lituaniana), Bog (poloneza), Gud (suedeza), Buh (ceha), God (engleza)  etc. Nu ma pricep la genul substantivelor din alte limbi, da nu prea suna spre masculin toate? Sau mi se pare?

0

Popularity: 32%

56 Responses to “De unde stim ca Dumnezeu nu e femeie?”

  1. De unde stim ca Dumnezeu nu e femeie? - Ziarul toateBlogurile.ro Says:

    [...] De unde stim ca Dumnezeu nu e femeie? Sat Sep 04, 2010 20:19 pm Odata mi s-a adresat aceasta intrebare intr-un grup de oameni. Luata prin surprindere, singurele mele argumente au fost ca in Biblie se vorbeste ca fiind un “El”, iar Iisus il numeste “Tata”. Dupa parerea mea umila, logic ar fi ca Dumnezeu sa nu aiba un sex anume (eventual neutru), el constituind un intreg. Plus ca [...] [...]

  2. anonima09 Says:

    Numele ce le-ai tradus suna destul de masculin.

  3. medicinista Says:

    Cam da…

  4. m1ha1 Says:

    și proroocii din vechiul testament tot bărbați au fost.
    atâta timp cât există procreatie există diferențierea între sexe.

  5. medicinista Says:

    Bun m1ha1…deci tu sustii ideea ca Dumnezeu e barbat? Am vazut site-ul tau si am constatat ca esti bine informat in ceea ce priveste religia. Asa ca tu ai fi potrivit sa ne luminezi, daca doresti. happy

  6. miriam Says:

    fara indoiala Dumnezeu este barbat.Spun asta cu toata convingerea…satana da, este femeielaughing de cate ori ati vazut un barbat sa aiba ganduri diavolesti, sa construiasca strategii stupide si nebunesti? niciodata…Dumnezeu n-ar putea face asta fiindca e barbat, o femeie o face in mod frecventhappy

  7. medicinista Says:

    Wow ce explicatie Miriam. Citind aceste randuri mi-am amintit de Lilith…care da, e cum zici tu, reprezinta diavolul si se zice ca e femeie.

    Totusi e o dilema, Dumnezeu spune ca ne-a facut dupa chipul si asemanarea sa. Chipul lui ar fi de barbat dupa cum zici tu…atunci de cine-s facute femeile?laughing

    Oricum frumos raspuns. Strasnice femeile astea!

  8. medicinista Says:

    Miriam ai vreun blog ceva?

  9. miriam Says:

    nu am inca un blog…multumesc pt aprecierihappy

  10. miriam Says:

    si inca ceva…Dumnezeu a fost dezamagit de femeie asa cum sunt de cele mai multe ori si barbatii nostri, de aceea i-a dat cele mai grele sarcini in viata, cea mai grea dintre ele fiind lupta interioara, dar si puterea de a le duce, care mi se pare tot o pedeapsa…un barbat nu va cunoaste niciodata aceasta lupta in ciuda razboailor la care participa de secole la randhappy Dca ar fi fost femeie ne-ar fi iertat de toate greutatile acestei vieti asa cum ne iertam noi intre noi…femeiletongue

  11. medicinista Says:

    laughing))) E un bun punct de vedere. Acum mi-a venit si ideea ca de ce nu avem preoti femei…cum ar venit..Dumnezeu e barbat, de aici si fiul sau, apostolii, preotii etc. Totusi au existat si sfinte, dar lor nu li s-a dat nici un “rang” ca sa zic asa…

    Femeile sunt condamnate sa traiasca in anonimat, fara prea multe “functii”…datorita structurii lor interioare sa inteleg? hee hee

  12. danbrasov Says:

    uuu, subiect tabu! Dumnezeu e Dumnezeu, nu conteaza ca e barbat sau femeie, dar sa stii ca o femeie in postura lui Dumnezeu ar revolutiona lumea. Nu ar mai fi condusa de barbati, cel putin la nivel declarativhappy

  13. medicinista Says:

    Chiar asa danbrasov? laughing De ce sa revolutioneze lumea? Femeile pot fi capabile si, de ce nu, bune conducatoare. Daca pana si Dumnezeu ar fi barbat si ar crede asta…inseamna ca ar fi misogin.

    Ofof, nu e loc pentru femei in ceruri se pare laughing

  14. Suspecta Says:

    In cartile scrise s-a folosit caracteristici umane pentru a ne face pe noi sa intelegem mai bine.

    “Dumnezeu spune ca ne-a facut dupa chipul si asemanarea sa.”
    Aici nu se refere direct la caracteristici fizice…se face referre la calitati morale,capacitatea morala,sentimente.

    Cat despre carte,sunt prea mica tind eu sa cred.Nu mi se acorda atentie.

  15. Suspecta Says:

    “In cartile scrise”-am vrut sa spun in cartile sfinte
    greseala mea.

  16. miriam Says:

    structura lor interioara este cel mai mare defect, nu multe femei reusesc sa-si elimine acest defect sau mai bine spus, slabiciune.pe de alta parte, “coasta” aia de care se tot vorbeste in carti nu da voie sa intre in discutie faptul ca Dumnezeu ar putea fi femeielaughing Apropo, ai gasit vreodata locatia acelei coaste?tongue

  17. Andera Y Says:

    Am evitat intotdeauna discutiile pe tema religioasa tocmai din cauza contradictiilor si a incertitudinii. Nu stiu sa raspund la intrebarea asta, dar as tinde sa spun acelasi lucru ca si danbrasov: Dumnezeu e Dumnezeu.

    Adaug la lista de traduceri si japoneza: Kami. happy

  18. medicinista Says:

    Offf…o noua intrebare s-a nascut. Care e coasta cu pricina? laughing)

    Si din ce vad…cam toata lumea mizeaza pe barbat…

  19. medicinista Says:

    Asta parca suna mai feminin…Kami batting eyelashes

    Nici eu nu prea imi bat capul cu ceea ce nu are un sfarsit, insa daca tot mi s-a adresat intrebarea, vroiam sa vad ce ar raspunde altii. happy

  20. Andera Y Says:

    Da, citindu-le pe cele dintai si apoi traducerea in japoneza, clar suna mai feminin. big grin

  21. miriam Says:

    trust me, Dumnezeu este barbat happy

  22. medicinista Says:

    laughing Of….suntem condusi de un barbat
    Miriam, daca numele tau e acelasi cu nickname-ul tau atunci La multi ani pentru ziua de miercuri (in caz ca nu ne mai vizitezi pana atunci). happy

  23. miriam Says:

    multumesc dar nu este numele meu realhappyva vizitez in mod sigur asa ca, pe curand
    ps. cu riscul de a-mi pune toate femeile in cap, ma bucur ca Dumnezeu este barbat altfel ce s-ar fi ales de noi daca eram “supravegheate” de o femeie?big grin mi-e frica sa ma gandesclaughing)

  24. Lacrimi sterse Says:

    Si cum ne-am ruga daca e femeie ??? Mama noastra , care esti in ceruri???? hmmm, curios.

  25. căpcă1 Says:

    hei, ai “coraj” să te bagi intr-un subiect atât de greu. totuşi e o temă de discuţie tare interesantă. dacă vrei, e singura situaţie în care masculinitatea primează. mă gândesc la faptul că, în mai toate culturile, femeia, prin faptul că ea dă naştere unei noi vieţi, a fost plusată, ca zeitate supremă.
    bine, n-am eu nivelul e cunoştinţe şi, ca şi tine probabil, ultima mea idee era să declanşez vreo polemică, în mod gratuit…mai ales pe temă religioasă.
    chiar imi place ideea si nu consider că ar fi blasfemie.
    altfel zis, mă bucur că-ţi găsii blogul…cred că, cel puţin câtva timp, voi “bântui” pe-aici.

  26. medicinista Says:

    Desi sunteti o femeie, nu vedeti femeile pe posturi de conducere. Ati avut sefe asa rele?laughing))
    E adevarat ca femeile pot sa faca viata un calvar cuiva, fiind pline de energie negativa atunci cand lucrurile nu merg cum vor ele.
    Cred ca e ceva in structura lor, dintr-un amalgam de calitati si defecte, iese mereu o furtuna.
    Sa va spun un secret. Nu e numele dv, dar in schimb e al meulaughing
    Multumesc ca tot sunteti prezenta si oferiti opinii pentru “elucidarea misterului” hee hee
    O seara minunata!

  27. medicinista Says:

    Asta chiar m-a facut sa rad rolling on the floor)
    E tare argumentul si destul de solid.

  28. medicinista Says:

    Stiti ce cred eu ca e o jignire pentru Dumnezeu? Sa cred in el fara sa cercetez/analizez si sa iau totul cum mi se ofera.
    Intradevar subiectul e delicat, dar in acelasi timp, in momentul cand nu am stiut sa raspund, m-am intrebat de ce o intrebare aparent simpla ne da asa batai de cap.
    Cum s-a zis intr-un comentariu mai sus, “Dumnezeu e Dumnezeu”, dar oare ar trebui sa ne multumeasca atat? Sa credem fara sa stim in ce, ca niste orbi?
    Suntem crescuti cu o anumita religie, cu anumite principii de viata, dar nu suntem obligati ca toata viata sa ne supunem lor, avem datoria de a ne lumina/perfectiona pe tot parcursul vietii, indiferent de domeniu.
    Multumesc capca1 pentru sustinerehee hee
    Si bun venit!

  29. căpcă1 Says:

    mersi ca m-ai primit pe blog roll-ul tau!
    ti-am citit parte din postari…imi plac!
    cat despre religie, ai mare dreptate, nu cred in habotnicism…cel putin in ritualurile religioase.
    raman cu credinta din suflet…nu cred intr-un Dumnezeu razbunator,vindicativ… doar suntem fiii lui(si fiicele, evident!)so, un parinte nu poate fi suparat pe copilul lui…din pacate, de mici copii suntem amenintati cu pedeapsa pentru greseala in loc sa ni se spuna de cereasca iertare.
    si ,da,ai dreptate! “crede si nu cerceta” nu mai poate ajuta pe nimeni!
    urasc fariseismul, pe cei pretins credinciosi dar care-si rad de credinta.
    spuneam ca subiectul tau e tare interesant si ar chema la o discutie mai aprofundata! necesita o abordare mai “tehnica”…de ce oare ni-l inchipuim pe Iisus alb si nu negru, sau mulatru ?!
    drept e si faptul ca abia ce-am lasat cursurile de penal de-o parte si n-am somn…de aici si limbarita mea!
    oricum, imi pare bine ca-ti gasii blogul, dar, gata, nu te mai laud, poa’ sa fie periculos!happy

  30. Lost Says:

    Poate Dumnezeu chiar e femeie, poate uraste barbati si tocmai de aceea toti apostolii erau barbati.
    Trebuia sa dovedeasca lumii cat de incapabili suntem nu? rolling on the floor)
    Ps. Daca e femeie sper sa aiba tzatze faine big grin

  31. medicinista Says:

    laughing
    Stiti ce e ironic? Am fost la un pas sa fac dreptul. Acolo m-am inscris initial, am intrat si…viata m-a deviat pe alt drumhee hee
    Nu cred ca doar dv nu aveti somn, e o insomnie generala, vacanta ne-a dat peste cap ora de culcarehee heeAsa ca, care mai de care cautam sa ne obosim mintile prin diverse actiuni(scriem pe blog) ca sa adormim mai repede si cu sufletul impacat ca am realizat ceva pe ziua respectivalaughing
    Si da, chiar am vazut acum ceva timp pe Discovery un documentar in care se vorbea de faptul ca Iisus nu ar fi fost alb…si tot asa ajungem la alte intrebari, iar eu sunt atat de nepregatita informational.happy

    Apropo, in blogroll am pus numele userului dv “capca1″, dar daca vreti sa fie numit altfel, imi puteti spune.

    Succes cu acele cursuri si cu somnul asta care va da batai de cap happy

  32. medicinista Says:

    rolling on the floor))))))) E clar, nu te poti abtine, esti incurabil laughing
    Ar merge si asta, dar problema e ca nici o femeie nu ar sta in anonimat si ar permite ca sa fie numita barbat, ca deh….are orgoliu.

  33. miriam Says:

    atunci maine va voi felicitahappy Femei in posturi de conducere…sunt peste tot, nu le vad insa pe postul lui Dumnezeu, la asta clar nu s-ar pricepe laughingsunt depasite si ele de ceva si consider ca e singurul “job” pe care nu ar fi in stare sa-l prestezetongue
    ps. e unica situatie in care barbatul este inaintea femeii, in rest… dust laughing

  34. medicinista Says:

    Miriam, sa inteleg ca barbatii sunt doar asa, de eticheta, pe cand femeile conduc totul din spatelaughing
    Puteti sa ma tutuiti, sunt micutahee hee
    Ajung si eu ca si Lost, sa ma intreb cum m-ati gasithee hee…nu prea apar in motoarele de cautare happy

  35. Andera Y Says:

    E clar, am ras cu lacrimi la comentariile lui Lost si Lacrimi sterse! big grin
    Eu am zis ca sunt de acord cu “Dumnezeu e Dumnezeu” tocmai pentru ca stiu ca n-as putea gasi un alt raspuns. Sa cercetez? Ok, cercetez. Unde? In Biblie e clar, in Biserici e clar si populatia crestina (nu ma bag in alte religii) nu L-a luat ca atare, ca fiind barbat, fara sa-si mai puna intrebari. Asadar, unde sa cercetez?
    Cred in Dumnezeu, in Iisus, Fecioara Maria, merg la Biserica destul de rar si evit slujbele pentru ca nu cred in popi. Cam asa sta treaba la mine…

  36. medicinista Says:

    Aoleu, m-am luat de tinelaughing)Nu ma bate.laughing Imi aminteam ca prin vis ca exista un comentariu de genu`, dar nu mai stiam a cui e.
    Daca nu crezi in nici un preot…ma intreb daca te spovedesti vreodata? Sau mergi pe principiul ca poti sa iti recunosti faptele in fata lui Dumnezeu oriunde ai fi?
    Oricum si mama gandeste cam la fel, citeste mereu Biblia, le face urari oamenilor care fac trimiteri la Dumnezeu (“Dumnzeu fie cu tine” etc), dar de mult timp nu a mers la biserica. Poate ca oamenii incep sa fie din ce in ce mai dezamagiti pana si de reprezentantii bisericii…

  37. miriam Says:

    Medicinista, atunci sa ne tutuim reciproc…da, barbatii sunt doar o eticheta pe care ne punem noi amprenta, pana si camasa calcata pe care o poarta are amprenta noastralaughing
    nu conteaza cum te-am gasit, ratacind pe google…important este ca suntem aici si vb de parca ne cunoastem de cand lumeatongue

  38. medicinista Says:

    Imi aduci aminte de o melodie: “Eu te-am gasit/ Si n-am sa-ti spun/ Cum am facut..” laughing
    Chiar…barbatii sunt nascuti de mame, crescuti, ingrijiti….apoi ii ia in primire sotia..si uite asa femeile “sustin” existenta omeniriilaughing)

    Hint: Daca Dumnezeu e barbat, tot o femeie/mama exista in spatele lui…
    Stiu ce o sa zica barbatii, femeile castiga mereu, intorc totul in favoarea lorlaughing

  39. Andera Y Says:

    Teeheee!!! big grin Io eram de acord cu afirmatia lui Dan Brasov. Dar tocmai din motivele alea. Am mai avut nspe mii de discutii pe tema asta (ca am vrut sau nu, pana la urma am intrat in hora) si au fost si intrebari de genu’ asta: “Tu crezi fara sa cercetezi?” Pai io recunosc ca asa am fost invatata de mica, dar chiar si acum, avand gandire proprie, unde as putea sa cercetez ca jur ca ma duc acu? big grin Cine poate sa raspunda la intrebarile astea sau ce carte le contine sau unde pot sa le gasesc?
    Nu-mi amintesc ultima data cand m-am spovedit, sincer… Desi la anu’ o sa fiu nevoita pentru casatorie. Merg in Biserica si acolo incep sa “discut” cu Dumnezeu. Cam asa merge spovedania la mine. big grin Preotii tot oameni sunt, oricat de sus i-ar urca lumea pe piedestaluri. Nu ii vad ca fiind “trimisi ai Domnului” sau “reprezentantii Domnului” sau cu atat mai putin sfinti. Sunt oameni. Cu doza lor de rautate si lacomie si parvenitism.
    Uoooffff de-aia nu-mi plac discutiile religioase. Se intind prea mult. big grin Am pierdut un revelion din cauza asta!!!! Serios!! big grin

  40. Boogie Says:

    Nu avem de unde sa stim, dar din biblie si in istorisiri ne este transmis faptul ca este barbat si cam asta a ramas ideea legata de el. Faptul ca dumnezeu este barbat.

    P.S : Am citit un articol azi dimineata : “Acest anunt care a revoltat lumea crestina din intreaga lume a fost facut de Biserica Episcopala din Scotia. Reprezentantii acesteia au declarat ca Dumnezeu este mai presus de gen, este si barbat si femeie deopotriva.”

  41. medicinista Says:

    Deci de la amintiri ti se trage “abtinerea” asta cu “Dumnezeu e Dumnezeu” rolling on the floor)) Ce rapid incheia ea subiectul, cand de fapt l-a maruntit in trecut pana a uitat de revelionrolling on the floor

  42. medicinista Says:

    Boogie, se pare ca pana acum detii “adevarul suprem” laughing) Ma bucur ca a fost dat si un raspuns oficial. Avem drept conducator un hermafrodit.
    Multumim de lamurire happy

  43. Nimeni Says:

    o fi lady GaGa…. intruchiparea celui mai nou “messia”????
    PS: ai “citit” un articol….!!! asa cum multi “au citit” biblia…. dar nimeni nu a verificat informatia la sursa! nici chiar eu… cu toate ca nu sunt ateu winking
    Sta cineva 5 minute asa ca medicinista sa se intrebe: Pe ce se bazeaza aceste afirmatii???
    Ea macar la inceputul postului a afirmat: am primit o informatie… si incerc sa ma lamuresc in privinta ei.

  44. medicinista Says:

    lady gagalaughing
    Dl Nimeni (cum suna hee hee), va dati seama ca pe cat de seriosi am fost la inceput, pe atat de hazlii spre sfarsit.
    Stiam ca nu voi ajunge la o concluzie, vroiam sa vad doar raspunsuri posibile si le multumesc tuturor ca s-au implicat.
    Chiar si cu unele replici doar pentru amuzament, sunt de parere ca prin joaca putem afla mult mai multe decat prin intermediul seriozitatii.
    Ca o fi femeie, ca o fi barbat, vai de capul nostru cat de nestiutori suntem. De cele mai multe ori credem in ceva doar pentru confortul nostru sufletesc…asta-i durerea!
    Poate ca intrebarea de la titlu a avut dublu rol, atat demonstrarea faptului ca uitam sa ne intrebam lucruri simple si luam informatiile cum ni se servesc, cat si “instigarea” la un pic de gandire.(nu doar in ceea ce priveste religia)

  45. Nimeni Says:

    Ps-ul era ptr Boogie… in caz ca revine sa citeasca discutia winking
    Ps.. ptr tine stimata Medi’: avem conducator! ???
    Ce voiai sa spui cu asta? Din moment ce nu stim sau nu meditam la ce reprezinta acel conducator ptr noi… cum il putem numi oare “conducator”???
    Sunt mai pragmatic si afirm ca de obicei: eu sunt conducatorul propriei vieti, ptr ca doar prin deciziile luate de mine viata mea este influentata in cursul ei firesc si eu sunt cel care ai creez acel curs.
    Prima decizie a apartinut parintilor in momentul conceprii noastre fizice, restul…. ne sta pe umeri si ne apasa: se numeste “responsabilitate”…

  46. medicinista Says:

    Ei…”conducator” nu la propriu, ci unul spiritual, de care tin cont miliarde de oameni pana la toata urma, fiind un ghid/exemplu in vietile noastre.
    Merg cam dupa acelasi principiu, fiecare isi manageriaza viata.
    Tare lung e acest subiect…., de aceea, pana una alta, mai dati next si “infruptati-va” cu viciilaughing

  47. Andera Y Says:

    laughing) Pai tot asa am zis de fiecare data: “Nu discutam despre asta!” Si totusi, acu vreo… 5 – 6 ani, de revelion, nu eram inca foarte… avion, dar pe aproape. Sa zicem ca eram aeroplan. Asadar, eu – ametita tip aeroplan si un prieten – facut racheta, ne-am pus sa discutam noi despre Dumnezeu si tigani. Si ne-am tot intins la discutii in bucatarie pana cand la un moment dat au venit niste prieteni si ne-au zis ceva de genu’: “Voi nu v-ati spart paharele ca-i trecut de miezu’ noptii?…” big grin
    Si cam asa… big grin

  48. medicinista Says:

    rolling on the floor)rolling on the floor
    da nu inteleg de ce Dumnezeu si tigani?laughing

  49. Andera Y Says:

    De ce Dumnezeu si tigani?… Buna intrebare. Habar n-am cum am reusit sa legam cele doua subiecte, dar in principiu am avut discutii in contradictoriu pe tema ambelor subiecte: el era rasist convins, eu nu, el era ateu, eu nu. big grin Chiar m-ai pus pe ganduri… Poate dau de el pe-afara sa-l intreb, desi avand in vedere faptul ca el era racheta si eu aeroplanu’, slabe sanse sa-si mai aminteasca ceva. big grin

  50. medicinista Says:

    Si rasist si ateu…interesant personaj, presupun ca avea si argumente impresionabile happy

  51. Andera Y Says:

    El de altfel e foarte inteligent si super ok ca si persoana. Si s-a insurat acu cateva luni si nevasta e gravida si sta la doua scari mai incolo de mine. laughing))
    Avea argumente si era foarte sigur pe el. Atat de sigur incat mi-a propus de cateva ori sa petrec cateva ore pe zi cu el pentru a discuta despre problema religiei, iar la sfarsitul unei saptamani eu voi fi atee. I-am zis din start ca poate sa incerce sa discute cu mine despre treaba asta pentru tot restu’ vietii. Nu-mi schimb parerea. big grin

  52. medicinista Says:

    Sunt curioasa cum s-a casatorit. In biserica ortodoxa?

  53. Andera Y Says:

    Yep. Biserica ortodoxa, cu coroane pe cap, cu vin si dansu’ in jurul mesei si tot tacamu’. big grin

  54. medicinista Says:

    Pfff..pai da asa-i ateu el..

  55. Andera Y Says:

    Pai daca vroia sa se insoare neaparat, trebuia sa faca asa cum ii dicteaza nevasta. laughing)

  56. Pato Basil Says:

    dar oare astia care sunt “transformati”…?

Leave a Reply

Atentie: acest articol este vechi si comentarile vor fi verificate de administrator inainte sa apara pe site.

Notify me of followup comments via e-mail. You can also subscribe without commenting.